În sfârșit, o veste bună! Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a anunțat că, din 15 mai, saloanele de înfrumusețare vor fi redeschise în România. Acestea vor funcționa însă după o serie de reguli triste, pentru limitarea răpândirii infecției cu COVID-19.
VEZI AICI: FRIZERII DIN ITALIA FAC SCANDAL DUPĂ AMÂNAREA REDESCHIDERII SALOANELOR: ”SUNTEM DISPERAȚI!”
Potrivit lui Raed Arafat, clienții ar trebui să-și facă programare la frizerie, în acest fel evitându-se cozile care ar putea pune în pericol sănătatea clienților.
“Ai nevoie de măsuri speciale pentru frizerii, pentru cosmetică. Nu poți nelimitat să le ții închise, trebuie să-și reia activitatea, dar sub o formă nouă. Posibil că nu vor avea zonă de așteptare, trebuie să te programezi, te duci direct la programare, știi că ești așteptat.
RĂSPUNSURI. Pot românii să facă nuntă după 15 mai? Explicațiile Ministrului de Interne
Ai întârziat, vine altul în locul tău, nu stai și aștepți acolo. Te duci și te plimbi pe stradă o jumătate de oră și te întorci, nu stai acolo. Zona de așteptare va deveni una sensibilă, va trebui să nu mai existe temporar.
Trebuie să se înțeleagă că ne gândim cu colegii specialiști la acest domeniu, la măsuri punctuale, pe diferite domenii, care trebuie să fie luate ca măsuri compensatorii la măsurile de relaxare”, a declarat Raed Arafat, la Antena 3.